02 Aug Marketing. Azi.
Trăim într-o lume în care nicicând marketingul nu a fost mai controversat. Iar content-ul nicicând mai diferit. Faptul că poți alege dintre atâtea soluții te pune, uneori, în postura de a nu ști ce să alegi. Este ca atunci când un copil are toate jucăriile pe lângă el, însă își dorește o alta nouă, pentru că are impresia că niciuna dintre cele pe care le are la îndemână nu-i satisface dorințele.
Însă, ceea ce ar trebui să știi este faptul că, deși îți dorești ca o baghetă magică să-ți rezolve toate situațiile de marketing în care te afli, cu părere de rău vrem să îți spunem că ea nu există. Ceea ce există însă sunt oamenii potriviți, la locul potrivit. Sau, mai bine zis, soluțiile potrivite și în special personalizate pentru problemele existente.
Iar de aici putem să ne gândim la o serie de soluții: de la content marketing creativ, la inbound marketing, trecând prin experiența de cumpărare, bazată pe o strategie care ajută la întoarcerea vizitelor cât mai des. Și, să nu uităm că, înainte de toate, ai nevoie să-ți construiești mai mult decât o relație între conținutul pe care îl creezi, strategia pe care o adopți și comunitatea care s-a format deja în jurul afacerii tale.
Totul ține, deci, de alegerea soluției potrivite pentru tine, pentru afacerea ta, pentru brand-ul pe care l-ai construit. Și, dacă ținem seama de ultimele statistici apărute, inclusiv pentru România, vom afla un lucru important: acela că digital marketing-ul va crește din ce în ce mai mult în anii ce urmează.
Astfel, în acest context, își face loc o întrebare, credem noi, potrivită: care este amprenta digitală pe care afacerea ta o are în acest moment?
Sau, mergând mai departe: care este amprenta digitală pe care vrei ca afacerea ta să o aibă?
Fie că că știi răspunsurile sau nu, e important să reții că soluțiile există. La fel și oamenii potriviți care să le implementeze pentru tine.
No Comments